Editia cu numarul 3 a campaniei “ Fii tu Mos Craciun” ne-a adus multa bucurie si in acest an. Mai bine de 500 de copii au primit cele mai frumoase cadouri de Craciun, cu emotie si multa recunostinta. In paralel am vrut sa acordam o atentie mai mare catre 14 copii cu povesti de viata triste, iar cu ajutorul voluntarilor care au vrut sa se implice, am reusit sa facem Sarbatorile mai frumoase si pentru ei (au primit cadouri, iar doua familii au primit si alimente de baza, jucarii, dulciuri, haine).
Este campania care din punct de vedere administrativ ne testeaza limitele in fiecare an, insa invatam pe parcurs, iar de la an la an, lucrurile se fac ceva mai usor. Important este ca in ajunul Craciunului, fiecare copil primeste cadoul de la Mosul, iar bucuria lui este tot ce conteaza. Nu am fi reusit sa ajungem la atat de multi copii fara ajutorul prietenilor nostri de la Route 95 Technologies, care au dezvoltat platforma unde am incarcat scrisorile, de unde donatorii le-au ales si unde acum avem galeria cu toate pozele de la predarea cadourilor. Multumim pentru sprijinul neconditionat!
De asemenea, aceasta campanie nu ar fi fost posibila, fara cei 323 donatori minunati, fara cei 13 profesori implicati si fara voluntarii care ne-au ajutat, fie pe partea de IT, fie logistic. Tuturor le multumim inca o data!
Avem foarte multe proiecte planificate si in 2023 si avem in continuare nevoie de implicarea voastra. Primul pas ar fi sa redirectionati cei 3.5% din impozit in sprijinul proiectelor noastre, fie pe profilul nostru pe redirectioneaza.ro, fie prin metodele clasice. Apoi, puteti recomanda prietenilor vostri sa se aboneze la newsletterul nostru, prin introducerea adresei de mail in casuta din dreapta paginii.