Joi, 3 decembrie, a avut loc întalnirea de deschidere (sau atelierul interactiv numărul 1) a proiectului Grow for Nature, proiect finanţat prin ,,Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” cu sprijinul Lidl România, susținut de Federația Fundațiilor Comunitare din România și implementat la nivel local de Fundaţia Comunitară Brașov.
Grow for Nature este un program de educaţie non-formală, având 25 de beneficiari, elevi ai Colegiul de Ştiinţe ale Naturii Emil Racovită Braşov (LSN), partener al Asociaţiei Grow and Know în implementarea proiectului.
Programul are ca obiectiv dezvoltarea urmatoarelor ablităţi de către beneficiari:
- Abilităţi de colaborare, relaţionare, comunicare, prin activităti organizate în echipă.
- Abilităţi de organizare, coordonare şi implementare proiecte
- Stimularea curiozităţii şi a pasiunii pentru protecţia mediului, ecologie şi sustenabilitate
- Adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi în armonie cu mediul înconjurător
- Abilităţi de orientare în spatiu deschis, cunostinţe legate de turismul montan
- Inclinaţia spre voluntariat şi o atitudine deschisă către nevoile din comunitate.
- Respect pentru natură şi responsabilitate pentru mediul înconjurător şi altele.
Având în vedere circumstanţele în care ne aflam, întâlnirea a avut loc online, prin platforma Zoom, alternativă pe care a trebuit sa o alegem şi pe care elevii deja o folosesc de multă vreme.
Am început prin a ne cunoaste, beneficiarii prezentându-se intr-un mod foarte creativ şi amuzant, apoi am povestit despre proiect şi ce urmează să înfăptuim până la finalul proiectului, în luna martie. Alături de noi au fost şi George Hirjanu- Community Manager şi voluntar al Grow and Know şi Andrei Postoacă- Asociaţia CovAlpin, salvamont şi ghid turistic montan, care va facilita atelierele şi activităţile outdoor, atunci când vor fi posibile.
După mici aspecte organizatorice am ajuns la cel mai aşteptat moment al serii, bătălia pe Kahoot, unde s-a dezlănţuit spiritul competitiv al beneficiarilor noştri, într-o provocare plină de amuzament si distracţie.
După ce am stabilit ce urmează- Atelierul no2- Orientare Turistică Montană (partea 1) şi alte două ateliere până la vacanţa de iarnă, am colectat impresiile participanţilor noştri, care s-au arătat încântati de initiaţiva noastră şi de ce le-am propus în perioada următoare.
Mulţumim participanţilor pentru interes, deschidere şi pentru ce au adus in întâlnirea noastră, mulţumim şi Fundaţiei Comunitare Brasov şi Lidl, cei care au făcut posibil proiectul nostru.
Grow for Nature, proiect finanţat prin ,,Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” cu sprijinul Lidl România, susținut de Federația Fundațiilor Comunitare din România și implementat la nivel local de Fundaţia Comunitară Brașov.